Turismul va trece într-o nouă dimensiune de la începutul anului 2016, moment în care ruşii vor amplasa pe orbită un hotel destinat viitorilor turişti spaţiali, relatează AFP, care îl citează pe Serghei Kostenko, directorul companiei Orbital Technologies, iniţiatoarea proiectului."În 2012-2013 vom finaliza primul modul al hotelului spaţial şi va fi plasat pe orbită la sfârşitul anului 2015 sau începutul anului 2016", a spus Serghei Kostenko, pentru agenţia de presă RIA-Novosti.
Primul modul, cu un volum de 20 metri cubi, va oferi spaţiu pentru patru cabine, care ar putea găzdui până la şapte persoane, susţine Serghei Kostenko.
Turiştii spaţiali vor ajunge la hotelul denumit Staţia Spaţială Comercială (CSS), cu ajutorul capsulelor spaţiale Soyuz, iar alimentele vor fi transportate de vasele tip cargo Progress.
"
Interiorul hotelului trebuie să fie confortabil. El nu va semăna cu interiorul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), iar turiştii vor putea să admire Pământul prin hublouri foarte mari", a precizat Serghei Kostenko.
Turiştii spaţiali de până acum au fost nevoiţi să împartă cabinele cu astronauţii aflaţi în misiune de pe ISS. Hotelul va putea fi folosit şi de cercetători care lucrează pentru diverse companii private, care doresc să efectueze experimente ştiinţifice în spaţiu. Proiectul este finanţat de investitori ruşi şi americani, el fiind conceput în cooperare cu compania de construcţii spaţiale
Energia.