Luna ar putea conține mai multă apă decât zona Marilor Lacuri de pe Pământ. Cel puțin așa susțin cercetătorii americani într-o cercetare publicată în revista Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

 Luna ar putea conține mai multă apă decât zona Marilor Lacuri de pe Pământ. Cel puțin așa susțin cercetătorii americani într-o cercetare publicată în revista Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

"Timp de peste 40 de ani am crezut că Luna este un corp ceresc uscat", spune Francis McCubbin de la Institutul Carnegie din Washington. Specialiștii s-au concentrat în studiu pe un compus format dintr-un atom de oxigen legat de un atom de hidrogen - hidroxil - și pe apatit, un mineral pe care l-au examinat în doua mostre culese de Apollo și de pe un meteorit lunar.

Prin testări directe, cercetătorii au detectat elementele componente. Combinând măsurătorile cu modele privind diverse aspecte din formarea Lunii, ei au obținut valori ale cantității de apă de cel puțin două ordine de mărime mai mari decât estimările realizate până la acest studiu. Așa că atunci când vorbim de apă pe Lună, vorbim de apă în formă de hidroxil, spune Jim Green, directorul diviziei de știinte planetare de la cartierul general NASA din Washington.

În prezent, se consideră că Luna a fost rezultatul impactului cu Pământul a unui obiect ceresc de mărimea planetei Marte și această coliziune ar fi avut loc în urmă cu 4,5 miliarde de ani.  Fragmentele de materie rezultată din acest impact ar fi ajuns pe orbita Pământului și în cele din urmă s-ar fi compactat și ar fi dus la crearea Lunii. Oceanul de magmă lunară despre care se crede că s-a format cândva în timpul acestui proces de compactare, a început să se răcească. În timpul acestui proces de răcire, apa fie s-a evaporat, fie s-a păstrat în moleculele de hidroxil din mineralele cristalizate.

Mai multe detalii pe website-ul NASA aici.