RIM, compania canadiana care produce telefoanele Blackberry a prezentat luni la San Francisco primul sau tablet PC, terminal numit PlayBook care dispune de ecran de 7 inch si are camere video atat pe fata cat si pe spate, scrie Reuters. Gadgetul va fi lansat la inceput de 2011 in SUA, iar pana la mijlocul anului isi va face aparitia pe majoritatea pietelor importante.Cei de la RIM prezinta PlayBook ca fiind "primul tablet profesional de pe piata", spune Mike Lazaridis, seful companiei. Terminalul are ecran de 7 inch, procesor dual-core de 1 Ghz, memorie de 1 GB RAM si camere video atat pe fata, cat si pe partea din spate, ambele putand filma in format HD. (3 MP camera din fata, 5 MP pentru cea de pe spate). Tableta are aproape un centimetru grosime, circa 400 g greutate si poate rula aplicatii Flash.
Dimensiunile tabletei sunt: 130mm x 193mm x 10mm.
Pentru inceput cei care detin tableta se vor conecta la internet fie prin WiFi, fie printr-un smartphone Blackberry, dar vor exista si modele 3G si apoi chiar 4G. Compania spune ca PlayBook va fi una din cele mai rapide tablet PC-uri si spune ca va dispune de un sistem de operare extrem de flexibil, fapt ce va fi in avantajul dezvoltatorilor.
Preturile nu au fost anuntate.
Cel mai cunoscut model de tablet este Apple iPad, insa recent Samsung a prezentat Galaxy Tab, iar Toshiba a venit cu Folio 101. Pe piata romaneasca Dell a lansat tableta Streak, iar chinezii de la Huawei aduc si ei un tablet spre final de an.