Cea mai rapidă maşină electrică din lume, ce ajunge la viteza de 334 km/oră, a fost lansată! Vehiculul ecologic, creat de Shelby Supercars poate accelera la 100 de km în doar 2,5 secunde.
Maşina are un sistem format din două motoare, care produc 1.000 de cai putere. Tesla Roadster, o altă maşină electrică sport, ce a fost testată recent în emisiunea Top Gear, produce doar 250 de cai putere.
Potrivit Shelby, bateriile vor putea fi încărcate în doar zece minute, graţie unui sistem on-board denumit “Change on the Run”.
După ce bateriile se încarcă, Ultimate Aero EV va putea merge între 241 km şi 321 km.
Compania speră să înceapă pre-producerea vehiculului, care are o cutie în trei viteze, automată, până în iunie.
“Întrucât aveam cea mai rapidă maşină de serie din lume am decis că Ultimate Aero va fi instrumentul perfect pentru a demonstra cât de verzi suntem”, a declarat un purtător de cuvânt de la Shelby.
“Ultimate Aero EV nu doar va egala, ci va depăşi performanţele unei maşini cu combustie internă”, a precizat purtătorul de cuvânt.
Deşi primele livrări ale maşinii vor avea loc la sfârşitul acestui an, compania americană nu a anunţat încă preţul.