“Creditul duce omenirea în colaps”, e unul din curentele de opinie mai mult sau mai puțin marginale reapărute odată cu criza.

Ești stat și ai datorii? Ești pierdut! Ai luat prea multe împrumuturi pentru casă, mașină și smartphone? Viața ta s-a sfârșit! E unul dintre punctele în care card de-acord și socialiștii anarhiști, și radicalii libertarieni, chiar dacă de vină sunt pe rând bancherii, guvernele sau uneori toți laolaltă.


Ca orice jumătate de adevăr care se respectă, ideea e… pe jumătate falsă...
Cei care s-au împrumutat, guverne sau indivizi, au avut doar de câștigat față de scenariul ipotetic al unei lumi fără credite și fără bancheri. Ironic, împrumutații stau cu sufletul la gură de teamă pentru finanțele celor care le-au împrumutat bani. Aici e jumătatea de adevăr. Unii au cedat din surplusul lor în schimbul bunăstării viitoare. Acum văd că investiția lor s-ar putea să nu le fie returnată niciodată, după ce datornicii și-au bătut joc de ea. Pentru că este într-adevăr batjocură atunci când un buget – de stat, de companie sau de familie – este întins până pe punctul de-a plezni pentru lucruri pe care în realitate nu și le-ar permite.
Dar cine și de ce ar avea nevoie să plângă. Cei care plătesc prea mult pentru ce au cumpărat prea scump? Desigur, e chiar de bun simț să plângă. Cei care au dat banii și se tem acum că primii vor da faliment? E la fel de cinstit să se teamă, până la urmă asta înseamnă risc. Și, oricum, riscul nu poate fi ocolit. Pentru cei care dispun de surplus masiv de capital, cheltuirea rapidă nu este o opțiune, la fel cum pe termen lung nu este opțiune nici conservarea fără dobândă. Inevitabil, banii sfârșesc împrumutați cuiva. Iar guvernele, apostrofate pentru cât au cheltuit și sub amenințarea falimentelor suverane, încă sunt printre clienții preferați.

Înseamnă asta că ar trebui ca statul să se împrumute mai mult? În niciun caz. Dacă pentru creditor este doar riscant, pentru datornic e catastrofal în orice scenariu. Dacă n-a fost în stare să dea banii înapoi cu dobândă mică, sigur nu va putea să-i dea înapoi cu dobândă mare. Mai bine nu-i lua deloc. Populația a înțeles deja chestia asta și se zbate să-și plătească datoriile cât mai repede, Ceaușescu-style. Statele n-ar putea să le plătească nici dac-ar vrea – nu fără să sufere de foame tot Ceaușescu-style. Însă ar putea să se abțină de la împrumuturi noi, care sunt complet iraționale și care nu fac decât să lungească agonia.

Când banii vor bălti și aproape toată lumea îi va refuza, împrumuturile vor ajunge în sfârșit, ieftin, la cei care chiar știu ce să facă cu resursele și care pot cu adevărat să “relanseze economia”. E drept, doar unul din zece va reuși, în timp ce nouă vor sucomba. Însă tocmai de aceea e bine ca niciun Guvern să nu-și asume riscul ăsta: nu împrumutul ci prostia duce la colaps iar eroismul în numele altora e, de fapt, genocid.