Programe pentru criptare a mesajelor. Software-uri menite a-ti garanta anonimatul. Dezvoltate initial pentru uz militar, le servesc in prezent dizidentilor pentru a-si face cunoscute revoltele lumii intregi.

Iranul in aceste zile este exemplul cel mai graitor al cruciadei lansate de un regim politic impotriva Netului , pentru a-l “anihila” si pentru a impiedica circulatia stirilor cu potential “daunatoar”. Dar Reteaua dispune de “anticorpii” necesari pentru a nu permite sa i se puna “calus” si a-si exercita nestingherita, in continuare, functia de teritoriu liber, transnational si, la nevoie, chiar anarhic.
Cum? Pai prin intermediul unor programe menite a garanta anonimatul navigatorilor, astfel incat acestia sa nu fie interceptati de paznicii cenzurii, a serviciilor de e-mail ce permit criptografierea mesajelor, software-urilor capabile sa puna secretele “sub cheie”. Doar in acest mod reusesc adevarurile incomode sa treaca granitele nationale, raspandindu-se “viral” in cyberspatiu pentru uzul  si consumul publicului larg.

Se intampla in cazul evenimentelor de la Teheran; aici, inaintea crucialelor alegerilor prezidentiale din 12 iunie, regimul ayatollah a amenintat de-a dreptul cu cenzurarea preventiva a Facebook-ului . Fara succes. Dupa data respectiva, si in urma denuntarii unor intrigi in dauna candidatului opozitiei Mir Hossein Moussavi, pentru guvern a fost relativ simplu sa puna zabala mass-media traditionale, indepartandu-i pur si simplu din tara pe corespondentii ziarelor si televiziunilor occidentale. I-a fost insa imposibil sa opreasca fluxul de informatii de pe principalele site-uri sociale, unde zi de zi apar ca ciupercile dupa ploaie povestile de groaza ale dizidentilor. N-a putut cenzura nici imaginile, precum cea devenita simbol al revoltei, a impuscarii de catre politie a tinerei Neda Agha Soltan, in varsta de numai 27 de ani.  

Twitter, YouTube, Facebook au devenit de ceva vreme incoace canalele prin intermediul carora, in lipsa unor voci independente, revoltatii reusesc totusi sa-si spuna oful lumii intregi. Astfel, pentru internauti au devenit foarte rapid extrem de familiare numele unor “anarhisti” utilizatori de Twitter, angajati total in a sfida cenzura: Moussavi1388, Persiankiwi, StopAhmadi . Dar asa cum mii de oameni din orice parte a globului i-au cerut “prietenia” lui Moussavi pe pagina acestuia de Facebook, in semn de solidaritate, dar si pentru a-i urmari in timp real comentariile, au aparut si personaje decise a-l denigra. Reversul medaliei.

Regimul, la randul lui, se serveste si el copios de filtre si software-uri pentru a bloca protestele on line si a-i vana pe revoltati; o batalie tot mai apriga, combatuta cu “lovituri“ tehnologice, intre cei care vor sa informeze si cei care vor sa impiedice informatia sa circule. Luata prin surprindere, politia  ayatollah si-a rafinat in timp tehnicile, utilizand de altfel tehnologie cumparata in Europa; reusind sa incetineasca fluxul de informatii si anihilandu-i pe cei insuficient de precauti.
“Persinakiwi” de exemplu, a amutit, nu inainte sa lanseze un ultim “strigat” alarmant: “trebuie sa fug, l-au prins pe unul dintre ai mei”. Multe filmari postate pe YouTube au fost sterse, pe Twitter a fost incetinit canalul 'NedaNet', cel botezat dupa numele tinerei ucise. Altele insa rezista si nu au fost identificate.

Iar Iranul nu este nici pe departe singura tara unde autoritatile au declarat razboi internetului si informatiei. Potrivit unui studiu realizat de OpenNet (proiect de cercetare in care sunt implicate mai multe universitati, de la Harvard din Toronto la Oxford, Cambridge), la ora actuala exista un numar de 36 de state unde sunt cenzurate pe net discutiile pe teme politice si religioase (dar si cele avand ca tema pornografia sau jocurile de noroc). “Se inregistreaza o crestere a normativelor cu privire la filtrarea continuturilor de pe web. Este o practica care ia amploare si devine tot mai sofisticata in intreaga lume”, considera Ronald Deibert, unul dintre fondatorii OpenNet, profesor de stiinte politice la Toronto.
In Birmania, Siria si Zimbabwe, fortele de ordine nu trag in oameni pe strazi, dar ochiul regimului este la fel de vigilent ca si in Iran: multe site-uri au fost blocate si a te exprima in mod liber reprezinta o infractiune. Emblematic este cazul lui Tariq Biasi, un blogger sirian recent condamnat la trei ani de inchisoare pentru “diminuare a spiritului patriotic". Vina lui Tariq? Aceea de a fi publicat un post in care critica serviciile de securitate ale tarii, care in decursul ultimilor ani au blocat (definitiv sau intermitent) diferite “felii” de  net, printre care Skype, YouTube sau Facebook.

Si in China, guvernul este unul dintre cei mai sofisticati cenzori ai internetului. Utilizeaza o varietate de tehnici, inclusiv a restrictionarii accesului chinezilor la Twitter, Hotmail, Windows Live, Flickr, YouTube, dar si a blocarii adreselor, a numelor de domeniu si a paginilor web care contin cuvinte considerate “periculoase”; cum ar fi de exemplu “Piata Tiananmen”, avand in vedere ca tocmai s-au implinit 20 de ani de la masacru; de asemenea, arhivele online ale unor ziare de renume precum “Financial Times” sau site-urile unor posturi de televiziune precum BBC sunt si ele blocate in cazul in care utilizatorului chinez i-ar trece prin cap sa caute stiri legate de faimosul protest al studentilor.

Riposta? Una dintre principalele masuri luate de “aparatorii” netului se numeste Tor (www.torproject.org) si este un sistem open source care le permite navigatorilor sa-si pastreze anonimatul . Pe site-ul oficial este explicat felul in care functioneaza: Tor deviaza comunicatiile prin intermediul unei retele distribuite de computere, administrate de voluntari din toata lumea; adica il impiedica pe cel care tine sub observatie conexiunea la internet sa afle ce site-uri viziteaza “dizidentul”, impiedicandu-i pe administratorii site-urilor vizitate sa stie unde se afla acesta in spatiul virtual. Astfel isi pot cei urmariti pierde  urmele, tinandu-si identitatea secreta si putand accesa in acest fel orice adresa, chiar si cele cenzurate in tara de provenienta.

Se spune ca Tor este utilizat cu succes de iranieni. Alte state, printre care China, au luat deja masuri blocand pagina de pe care se poate descarca programul respectiv. Nicio problema: exista zeci de alte site-uri care permit download-ul aceluiasi program.


Ca multe alte aplicatii de pe net, si Tor s-a nascut in Statele Unite pentru a fi utilizat in scopuri militare. Catre jumatatea anilor ’90, intr-un laborator al Marinei americane a fost realizat un prototip de software foarte asemanator cu Tor, gandit a servi militarilor si serviciilor de intelligence americane. Software-ul nu avea sa iasa insa din laborator pana cand, in 2000, dezvoltatorul lui, Paul Syverson, il va intalni pe tanarul criptograf Roger Dingledine, care entuziasmat de proiect, va hotari sa puna la punct o versiune “civila” pentru a proteja intimitatea utilizatorilor internetului. Initial, in 2003, software-ul a fost disponibil doar pentru sistemele operative open source; ulterior au fost create versiuni si pentru Windows si Mac. “Creatura” lui Dingledine (32 de ani) este in clipa de fata cea mai utilizata la nivel mondial.

Si totusi, un defect al lui Tor ar putea fi chiar principala lui caracteristica: codul deschis. In teorie, acesta ii poate permite unui organ de “politie informatica” sa recupereze adresele computerelor de back-up. Pana acum nicio tara nu a luat in considerare o masura de acest soi, chiar daca in 2008, cateva natiuni (Iran, Arabia Saudita si Emiratele Arabe) au reusit vreme de cateva luni sa-l scoata pe Tor din uz . Riposta? Un alt software care permite blocarea adreselor computerelor din network. Poate fi solicitat prin intermediul unui mail, evident si acesta nedetectabil.