Termenul de High Definition Television (HDTV) nu este nou. A aparut in anii '30-'40 ai secolului trecut, atunci cand a inceput sa se vorbeasca despre noul sistem britanic de televiziune, lansat in 1939, care avea rezolutia de 405 linii orizontale, si despre cel american, din 1941, cu difuzare la rezolutia de 525 de linii orizontale. Treaba cu high definition se referea la diferenta dintre aceste rezolutii si cele anterioare lor, neavand de-a face cu sensul modern al acronimului, care se traduce prin emisia digitala (Digital Video Broadcasting – DVB ) de televiziune la rezolutia de 1.080 de linii orizontale (in modurile intretesut, adica 1.080i, si progresiv, adica 1.080p). Sistemul DVB ofera singura metoda prin care se poate realiza o emisie HD si are trei forme/versiuni de aplicare: DVB-T (T-terrestrial), DVB-C (C-cable) si DVB-S (S-satellite). In prezent, sapte posturi de televiziune romanesti emit in sistemul DVB-T, dar numai doua dintre ele, TVR si PRO TV, folosesc rezolutia HD (1.080 de linii pe orizontala). Pentru a receptiona posturile digitale, trebuie sa ai in living un televizor capabil sa afiseze aceasta rezolutie, dar si un tuner DVB-T – practic echipamentul ce „traduce“ emisia digitala in imaginea pe care o vezi pe ecran. TVR HD si PRO TV HD ofera emisii total diferite de cele ale posturilor-mama, echipamentele utilizate fiind si ele diferite. Evident, inregistrarea HD trebuie facuta cu ajutorul unei camere video pe masura. De pilda, la stiri, daca ai curiozitatea sa comuti de pe postul-standard pe HD, desi primesti acelasi continut, unghiurile din care ii vezi pe prezentatori sunt diferite, semn ca in platou se afla doua camere distincte. O alta minunatie a televiziunii digitale o reprezinta alegerea unghiului de vizualizare cu ajutorul telecomenzii (asta, bineinteles, daca respectiva televiziune ofera acea optiune in timpul emisiei) si implica instalarea mai multor camere video pentru transmiterea respectivului eveniment. Oferta ar fi extraordinara, de pilda, la un meci de fotbal, la care ai putea practic sa te transformi in editor de emisie.

Pe piata romaneasca au aparut deja multe TV-uri cu tuner DVB-T incorporat, dar nu toate sunt capabile sa receptioneze cele doua posturi HD. De ce? Semnalul digital este comprimat diferit pentru rezolutia-standard comparativ cu rezolutia HD. Semnalul-standard sufera o compresie MPEG 2, pe cand cel HD este comprimat in sistem MPEG 4. Drept urmare, multi dintre cei care si-au cumparat televizor cu tuner digital incorporat au realizat rapid ca au facut o investitie inutila, neputand sa se bucure de meciurile din Liga Campionilor sau de transmisiile curselor de Formula 1 la o calitate exceptionala. si, da, odata ce ai vazut o astfel de transmisie high definition, parca nu te-ai mai intoarce in ruptul capului la rezolutia-standard. Apoi, mai exista o problema. Chiar daca detii un tuner capabil de decodarea MPEG 4, emisia este receptionata cu ajutorul unei antene, iar receptia se face tot prin unde radio, la o frecventa mult mai mare decat cea analogica, standard. Antena este sensibil mai mica decat cea veche de pe bloc, dar daca nu ai noroc sa te afli in vecinatatea putinelor (deocamdata) emitatoare digitale, te trezesti ca nu prinzi nimic. Fiind vorba de un semnal digital (0 si 1), e imposibil sa-l receptionezi imperfect, cu purici. Ori prinzi tot semnalul in mod cursiv si constant, iar imaginea formata pe ecran are o calitate exceptionala, ori nu prinzi nimic.

Inca un mic aspect de care trebuie sa tii seama. Daca iti dotezi livingul cu un TV modern (LCD sau plasma), cu rezolutie HD Ready dar mai ales Full HD, si ii asociezi un cablu TV cu emisie-standard, vei ramane un pic dezamagit de calitatea imaginii – si asta pe buna dreptate. Emisia-standard are o rezolutie mult mai mica decat cea a TV-ului, care pur si simplu se va chinui sa o mareasca pe toata diagonala sa. Ca sa intelegi exact despre ce este vorba, fa un mic experiment. Afiseaza un clip de pe YouTube pe tot ecranul monitorului LCD de la computer. Se vede urat, nu? Asta nu inseamna ca e rau sa-ti dai vechiul TV cu tub catodic pe niste variante mai moderne. Exista metode de a exploata rezolutia superioara conectand TV-ul la computer. Pe internet vei gasi cateva posturi TV straine care emit la rezolutie HD. Sau, de ce nu, poti cumpara un player Blu-ray (tehnologie care ii succede DVD-ului) pentru a viziona filme la rezolutie HD.

Si pentru ca vorbeam de internet si de posturile TV online, cu o simpla cautare a cuvintelor „online TV“ pe Google, vei gasi zeci, daca nu chiar sute de site-uri care ofera asemenea servicii. Printre posturile TV care emit si pe internet se numara majoritatea celor din Romania, o modalitate excelenta pentru romanii din diaspora de a ramane in contact cu realitatile patriei lor, dar si o alternativa la orice alt serviciu de televiziune prin cablu sau satelit. Varianta nu este insa una dintre cele mai comode. Pe langa imperfectiunile care pot aparea la receptionare (de multe ori serverul responsabil cu respectiva emisie este coplesit de numarul utilizatorilor), nu poti controla schimbarea posturilor cu ajutorul unei telecomenzi, ci doar cu mausul din dotare. O varianta mult mai fiabila este incorporarea receptiei televiziunii prin internet direct in televizor. Rezultatul se numeste Internet Protocol Television (IPTV). Te poti conecta la IPTV si in Romania, cel mai puternic furnizor al acestui serviciu fiind iNES. De ce ai face tranzitia de la cablul TV clasic la IPTV? In primul rand de dragul interactivitatii. Daca ai pierdut stirile de la ora 20.00, le poti totusi vedea pentru ca au fost in prealabil inregistrate. La fel poti proceda si in cazul filmului preferat. si pentru ca vorbim de filme, sa spunem ca IPTV permite serviciul de Video on Demand (VOD). Cu alte cuvinte, poti comanda prin telecomanda filmul pe care vrei sa-l urmaresti intr-un anumit moment. Practic, inchiriezi un film fara sa faci vreun efort. Bineinteles, vei plati in plus la abonament pentru moftul acesta. La VOD se poate adauga si serviciul Pay Per View (PPV), similar cu VOD, doar ca utilizatorul alege o emisiune care nu face parte din lista inclusa in abonament, el urmand sa vizioneze acea emisiune de la ora la care ea urmeaza sa inceapa. Interactivitatea IPTV se upgradeaza prin posibila participare a telespecatorului la emisiunile TV. De pilda, el poate vota cu ajutorul telecomenzii in cadrul unui concurs televizat sau poate face cumparaturi online in timpul emisiunii.

Internetul este un mediu care contine infinit mai multe informatii decat cele oferite in prezent de televiziune. Aceasta a inteles repede ca trebuie sa-si gaseasca si locul online, pentru a nu fi uitata definitiv odata cu imersiunea in internet. Televizorul conectat la internet este primul pas pe calea interactivitatii cu telespectatorul, dar el nu va fi de ajuns. In fata computerului, mausul este un instrument mult mai potrivit pentru navigarea pe internet decat telecomanda televizorului. Pentru a rezolva aceasta problema, producatorii de electronice incearca sa creeze o telecomanda care sa preia si functiile mausului. Un exemplu de urmat este controllerul consolei de jocuri video Wii, care traduce miscarile mainii in comenzi pentru jocul cu care interactioneaza utilizatorul. Dar odata ce avem continutul internet pe televizor, de ce ne-am uita la un post TV conventional? In pas cu democratizarea continutului video, televiziunile trebuie sa atraga intr-un fel inedit telespectatorul, trebuie sa-l tintuiasca in fata programelor sale prin interactivitate. Ca telespectator, mi-ar placea sa particip activ la emisiuni, sa le schimb continutul dupa plac, fara efort. Aceasta este provocarea la care se vede nevoita sa raspunda televiziunea viitorului. Odata cu interactivitatea, posturile de televiziune vor avea un feedback mult mai direct, real si imediat in legatura cu continutul emisiunii si cu ratingul acesteia, iar reclamele (de astea nu vom scapa nici in ruptul capului) vor putea fi directionate exact spre publicul-tinta. Welcome to the interactive TV!

3D

Oricat de multi pixeli ai pune pe ecran, imaginea nu va fi la fel de reala ca si cea pe care o vezi cu ochiul liber in realitate. Secretul il reprezinta vederea binoculara umana si, evident, perceperea celei de-a treia dimensiuni, care lipseste majoritar la televizor. De ce am spus majoritar? Pentru ca ecrane 3D exista si in prezent. Problema este ca afisarea imaginii 3D impune ca aceasta sa fie prelucrata cu softuri speciale, iar ecranele 3D sunt si de pana la 50 de ori mai scumpe decat cele conventionale. Avand in vedere ca nu sunt accesibile marelui public, este de la sine inteles ca nici televiziunile nu simt nevoia sa investeasca in tehnologia care transforma emisia bidimensionala intr-una tridimensionala. O forma a acestei tehnologii este insa de gasit in cinematografe, unde platitorii unui bilet devin participanti la o imersiune palpitanta in showul respectiv, experienta ce poate fi asemanata cu a spectatorilor din cinematograful fratilor Lumiere. Ar fi extrem de spectaculos sa vezi cum eroii unui film sau bolizii de Formula 1 iti intra virtual in casa, ca si cum ai participa personal la desfasurarea actiunii. Desi pare urmatorul pas logic al evolutiei TV, probabil ca nu vom asista prea curand la o asemenea transformare radicala, din cauza costurilor uriase de implementare a tehnologiei. Ecranele 3D raman deocamdata in sfera prezentarilor de marketing.